Bogdan Vintilă, OUT de la FC Argeș! Cine este principalul favorit să îi ia locul, după retrogradarea în Liga 2

  • Media: Fotbal Club, vineri, 21:00, DGS 1

  • UCL, finala: Man. City – Inter, sâmbătă, 22:00, DGS 1

Primul care a plătit cu postul pentru umilința trăită de ”Vulturi” a fost Bogdan Argeș Vintilă, care a fost dat afară de la club. 

Bogdan Vintilă pleacă de la FC Argeș, Alexandru Pelici este în pole position să preia echipa 

Doar 12 meciuri a rezistat Bogdan Vintilă pe banca celor de la FC Argeș. Fostul tehnician al celor de la FCSB a venit în Trivale în luna martie a acestui an, iar de atunci a reușit să strângă patru victorii, un egal și șapte înfrângeri. 

Potrivit celor de la ProSport, imediat după ce a fost pus pe liber, oficialii piteștenilor au contactat un alt antrenor. 

Sursa citată susține că FC Argeș se află în negocieri avansate cu Alexandru Pelici, un expert al promovărilor în Liga 1. În acest moment, tehnicianul a rămas liber de contract după despărțirea de naționala U19 a României și este gata să aducă formația din Trivale din nou în SuperLiga. 

  • Alexandru Pelici mai are două promovări la activ, una cu Hermannstadt, iar cea de-a doua cu CS Mioveni. 

”Rămâi la FC Argeș?” Anunțul făcut de Daniel Stanciu

Europa „à la carte” ne face poftă cu o serie de vizite la restaurantele de top ale unor cunoscute hoteluri. Pe DIGI Life și DIGI Online, azi de la 19:00.

La scurt timp după retrogradare, Daniel Stanciu, unul dintre oficialii clubului, a vorbit despre viitorul său, prezent la emisiunea Liga Digisport.

”Mai am un contract, depinde de ce se dorește. Mai am un an contract. Nu îmi permit să fiu zi de zi acolo. Nu mi s-a propus niciodată să mă ocup de partea sportivă.

Eu m-am înțeles bine cu toată lumea. Nu înțeleg tot hate-ul ăsta. Oamenii cu care lucrez au cu totul altă părere despre mine. Probabil am avut și eu greșelile mele. Aș fi ipocrit să spun că eu am făcut bine și restul au făcut rău.

Dacă analizăm, vreau să analizăm fără să arătăm cu degetul. Vrei să continui, te înhami la treaba asta, îți asumi și mergi mai departe. Eu am încercat să spun, antrenorii au avut independență.

Nu vreau să îi șterg lui Andrei Prepeliță ce a făcut în sezoanele anterioare. Eu vorbesc despre acest sezon în care am fost acolo. Nu a avut experiența să gestioneze un grup nou”, a declarat Daniel Stanciu la emisiunea Fotbal Club.

Etichete:

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Головна » Bogdan Vintilă, OUT de la FC Argeș! Cine este principalul favorit să îi ia locul, după retrogradarea în Liga 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *