CM 2022 Qatar: Arsene Wenger explică de ce Germania, Belgia și Danemarca au fost eliminate încă din faza grupelor – Hotnews

CM 2022 Qatar: Arsene Wenger explică de ce Germania, Belgia și Danemarca au fost eliminate încă din faza grupelor  Hotnews

Головна » CM 2022 Qatar: Arsene Wenger explică de ce Germania, Belgia și Danemarca au fost eliminate încă din faza grupelor – Hotnews

Fostul antrenor Arsene Wenger, în prezent oficial FIFA, a afirmat că deznodământul grupelor Cupei Mondiale din Qatar a arătat că în optimi s-au calificat echipele care au fost cele mai bine pregătite psihic și care nu au fost distrase de probleme politice.

Arsene WengerFoto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Meciurile zilei de duminică de la CM 2022 Qatar sunt LiveBlog pe HotNews.ro.

Wenger a spus, în timpul unei analize tehnice a grupelor, referindu-se la eliminările Germaniei, Belgiei şi Danemarcei, că s-a văzut că echipele care s-au concentrat pe fotbal şi au început bine, de exemplu Brazilia, Franţa şi Anglia, au ajuns mai uşor în faza următoare a competiției.

„Echipele care nu au dezamăgit la primul meci sunt cele experimentate şi au rezultate… au jucat bine în primul meci. De asemenea, echipele pregătite psihic şi concentrate pe competiţie, nu pe manifestaţii politice” – Arsene Wenger, citat de Reuters.

Cupa Mondială din Qatar a stârnit controverse, inclusiv în rândul participanţilor, unii exprimându-şi îngrijorarea cu privire la tratamentul ţării gazdă faţă de muncitorii migranţi şi la problemele legate de drepturile LGBT, inclusiv în contextul ameninţărilor FIFA de sancţionare a jucătorilor pentru declaraţii sau gesturi politice.

Forul mondial a afirmat că „un şantaj extrem” a făcut Germania, Danemarca, Belgia, Olanda, Ţara Galilor, Anglia şi Elveţia să renunţe la planurile ca jucătorii să poate banderolele „OneLove”.

Înainte de startul meciului cu Japonia, jucătorii din echipa Germaniei au pozat cu mâinile la gură, sugerând că au fost făcuţi să tacă de FIFA.

Și Danemarca a fost hotărâtă în privinţa banderolelor OneLove şi luna trecută a vrut să folosească pe echipamentul de antrenament sloganuri de susţinere a drepturilor omului, scrie News.ro.

Ce a fost sâmbătă la CM 2022 din Qatar: Olanda și Argentina înving în optimi și se vor întâlni în sferturile de finală

Programul complet al optimilor și ce meciuri vom avea în sferturile CM 2022 Qatar

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *