Formula 1 – Ferrari vrea schimbarea clasamentului din MP al Australiei – HotNews

Formula 1 – Ferrari vrea schimbarea clasamentului din MP al Australiei  HotNews

Головна » Formula 1 – Ferrari vrea schimbarea clasamentului din MP al Australiei – HotNews

Red. Sport • HotNews.ro

Marele Premiu de Formula 1 al Australiei a avut parte de foarte multe incidente, iar Scuderia Ferrari nu este de acord cu clasamentul final înregistrat pe circuitul de la Albert Park.

Carlos Sainz Jr.Foto: Hasan Bratic/AvensImages/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ferrari a făcut apel: Nu este de acord cu penalizarea primită de Carlos Sainz Jr.

Italienii au făcut deja apel împotriva sancțiunii pe care a primit-o Carlos Sainz Jr.

Astfel, după ce l-a acroșat pe Fernando Alonso după al doilea restart al cursei, Sainz a primit o penalizare de cinci secunde, sancțiune în urma căreia a ieșit din puncte.

Aflat înainte de accident pe locul 4, Sainz s-a văzut aruncat în urma deciziei comisarilor de cursă tocmai pe 12.

Ferrari a plecat astfel fără niciun punct de la Melbourne, asta după ce Charles Leclerc abandonase în chiar primul tur al cursei de pe Albert Park.

„Sperăm să avem măcar o discuţie deschisă cu ei (n.r. autorităţile FIA). Este, de asemenea, spre binele acestui sport, pentru a evita să avem acest tip de decizii, când ai trei incidente în acelaşi viraj şi nu aceeaşi decizie. Avem impresia că incidentul dintre Gasly şi Ocon a fost tratat un pic diferit” – Frederic Vasseur, șeful Scuderiei Ferrari.

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Australiei, un Grand Prix care a fost întrerupt de mai multe ori din cauza accidentelor. Podiumul pe circuitul Albert Park a fost completat de doi veterani, Lewis Hamilton (38 de ani) și Fernando Alonso (41 de ani).

Formula 1, clasamentul piloților

1 Max Verstappen (RedBull) 69 puncte

2 Sergio Perez (RedBull) 54

3 Fernando Alonso (Aston Martin) 45

4 Lewis Hamilton (Mercedes) 38

5 Carlos Sainz Jr. (Ferrari) 20

6 Lance Stroll (Aston Martin) 20

7 George Russell (Mercedes) 18

8 Lando Norris (McLaren) 8

9 Niko Hulkenberg (HAAS) 6

10 Charles Leclerc (Ferrari) 6

11 Valtteri Bottas (Alfa Romeo) 4

12 Esteban Ocon (Alpine) 4

13 Oscar Piastri (McLaren) 4

14 Pierre Gasly (Alpine) 4

15 Zhou Guanyu (Alfa Romeo) 2

16 Yuki Tsunoda (AlphaTauri) 1

17 Kevin Magnussen (HAAS) 1

18 Alexander Albon (Williams) 1

19 Logan Sargeant (Williams) 0

20 Nyck De Vries (AlphaTauri) 0

Formula 1, clasament constructori

1 RedBull 123 puncte

2 Aston Martin 65

3 Mercedes 56

4 Ferrari 26

5 McLaren 12

6 Alpine 8

7 HAAS 7

8 Alfa Romeo 6

9 AlphaTauri, Williams 1.

Calendarul sezonului 2023 din Formula 1

5 martie: Bahrain – Învingător Max Verstappen

19 martie: Arabia Saudită – Învingător Sergio Perez

2 aprilie: Australia – Învingător Max Verstappen

30 aprilie: Azerbaijan / Baku

7 mai: Miami

21 mai: Emilia Romagna / Imola

28 mai: Monaco

4 iunie: Spania / Barcelona

18 iunie: Canada / Montreal

2 iulie: Austria / Spielberg

9 iulie: Marea Britanie / Silverstone

23 iulie: Ungaria / Budapesta

30 iulie: Belgia / Spa-Francorchamps

27 august: Ţările de Jos / Zandvoort

3 septembrie: Italia / Monza

17 septembrie: Singapore / Marina Bay

24 septembrie: Japonia / Suzuka

8 octombrie: Qatar / Losail

22 octombrie: SUA / Austin

29 octombrie: Mexic / Mexico City

5 noiembrie: Brazilia / Sao Paulo

18 noiembrie: Las Vegas

26 noiembrie: Abu Dhabi / Yas Marina.

Source: sport.hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *