Formula 1 pe apă s-ar putea anula. Competiţia e găzduită de România, dar întrecerea bărcilor de mare viteză e în pericol: autorităţile pasează vina

Campionatul Mondial al bărcilor cu motor se apropie în viteză, dar organizatorii s-au împotmolit. Singura explicaţie vine de la Clubul Sportiv Municipal care însă a pasat responsabilitatea Federaţiei de Yachting. „Aș dori să văd mai mulți oameni implicați. Deocamdată nu văd pe nimeni, poate vin mai târziu. Nu am avut niciun fel de discuție cu organizatorul, dacă organizatorul dorea ceva de la noi probabil ne căutau”, a declarat George Măndilă, președinte Organizația de Management al Destinației Constanța.

În 2007, Mamaia a fost gazda competiţiei. Autorităţile au cheltuit atunci 750.000 de euro

Bărcile au fost deja aduse la Mamaia, iar cei mai buni piloţi din lume ar urma să sosească şi ei la sfârşitul săptămânii viitoare. Primele probe erau programate vinerea viitoare. „E un eveniment care ne ajută foarte mult la promovarea staţiunii fiindcă este un eveniment internaţional. Sper ca clubul sportiv municipal să pună la punct tot ce înseamnă desfăşurarea unei astfel de competiţii”, a declarat George Măndilă, președinte Organizația de Management al Destinației Constanța. Reprezentanţii Clubului Sportiv Muncicipal şi cei ai Federaţiei Română de Yachting nu au putut fi contactaţi pentru a explica motivele  reale care pun în pericol competiţia

În 2007, staţiunea Mamaia a găzduit pentru prima oară o competiţie de o asemnea avergură şi pentru care autorităţile locale au scos din buzunare 750.000 de euro. Atunci, pe lângă cei mai cunoscuţi piloţi din lume la acea vreme, şi-a făcut apariţia şi şeicul Hassan bin Jabor Al-Thani, reprezentantul statului Qatar, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. El a pilotat chiar una dintre ambarcaţiunile de mare viteză.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Source: observatornews.ro

Головна » Formula 1 pe apă s-ar putea anula. Competiţia e găzduită de România, dar întrecerea bărcilor de mare viteză e în pericol: autorităţile pasează vina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *