Franța și-a respectat „blazonul” și a învins categoric Australia la Cupa Mondială 2022. Giroud a egalat un… – Digi24

Franța și-a respectat „blazonul” și a învins categoric Australia la Cupa Mondială 2022. Giroud a egalat un…  Digi24

Головна » Franța și-a respectat „blazonul” și a învins categoric Australia la Cupa Mondială 2022. Giroud a egalat un… – Digi24

Selecţionata Franţei, campioana mondială en titre, a învins formaţia Australiei cu scorul de 4-1 (2-1), marţi seara, pe Al Janoub Stadium din Al Wakrah, în meciul său de debut Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Franţa şi-a respectat blazonul şi a obţinut o victorie clară, chiar dacă a fost condusă aproape douăzeci de minute.

Craig Goodwin (9) a deschis scorul pentru Socceroos, după care francezii au înscris de patru ori, prin Adrien Rabiot (27), Olivier Giroud (32, 71) şi Kylian Mbappe (68).

Australienii au reuşit să marcheze primii, după o fază frumoasă de atac, la care Leckie a centrat de pe partea dreaptă, iar Goodwin a reluat sub transversală (9). Franţa, deja decimată de accidentări, l-a pierdut la această fază pe fundaşul Lucas Hernandez, care s-a lovit la genunchi.

Echipa de la antipozi a continuat să aibă o perioadă bună de joc, iar şutul violent al lui Duke (22), de la 22 de metri, a trecut puţin pe lângă bară.

„Les Bleus” au pus stăpânire pe joc şi jocul lor de pase a început să creeze pericol la poarta lui Ryan. În min. 27, Rabiot a marcat cu capul din 6 metri, la centrarea lui Theo Hernandez. Giroud (29) a trimis cu capul peste poartă la centrarea lui Griezmann.

Giroud a adus echipa antrenată de Didier Deschamps în avantaj (32), marcând simplu, din pasa lui Rabiot, după o minge pierdută de Atkinson în preajma propriului careu.

Până la pauză, „Les Bleus” au mai ratat prin Griezmann (42), şut de la 18 m pe lângă poartă, şi Mbappe (45) care nu a reuşit să înscris din faţa porţii, la centrarea ideală a lui Griezmann.

Citiți și:

Prima mare surpriză la Cupa Mondială. Argentina a fost învinsă de Arabia Saudită

Țara câștigătoare de la CM2022 va primi berea de 75 de milioane de euro rămasă în depozite după ce Qatar a interzis alcoolul

Qatar a cumpărat cu zeci de milioane de dolari vedete internaționale pentru a spăla imaginea Campionatului Mondial de Fotbal

Australienii au mai avut o oportunitate bună prin Irvine (45+2), care a reluat cu capul după centrarea lui McGree, dar mingea a şters bara.

Recitalul francezilor a continua şi după pauză, însă Giroud (50) nu a reuşit să marcheze din foarfecă la centrarea lui Theo Hernandez. Mbappe (61) a blocat in extremis de Souttar în careu, iar şutul lui Griezmann (67) a fost respins de pe linie de Behich.

Mbappe a marcat în cele din urmă, cu capul, din centrarea perfectă trimisă de Dembele (68).

Giroud l-a imitat în min. 71, tot cu capul, din 6 metri, centrarea venind de la Mbappe. Atacantul lui AC Milan a ajuns astfel la 51 de goluri, egalându-l pe Thierry Henry, care era până acum golgheterul all-time al naţionalei Franţei.

Franţa a mai avut o şansă mare de gol (90), dar portarul Ryan a respins lovitura de cap a lui Konate.

Cele două echipe s-au întâlnit şi în urmă cu patru ani, în meciul lor de debut la Cupa Mondială din Rusia, Franţa câştigând cu 2-1.

În celălalt meci al grupei, Danemarca şi Tunisia au terminat nedecis, 0-0, informează Agerpres.

Partidele din runda a doua vor avea loc sâmbătă 26 noiembrie, Tunisia – Australia (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 12:00) şi Franţa – Danemarca (Stadium 974 – Doha, 18:00).

Franţa – Australia 4-1 (2-1)

Au marcat: Adrien Rabiot (27), Olivier Giroud (32, 71), Kylian Mbappe (68), respectiv Craig Goodwin (9).
Al Wakrah, Al Janoub Stadium: 40.875 spectatori
Cupa Mondială 2022 – Grupa D

Au evoluat echipele:

Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) – 2. Benjamin Pavard (5. Jules Kounde, 89), 24. Ibrahima Konate, 18. Dayot Upamecano, 21. Lucas Hernandez (22. Theo Hernandez, 13) – 8. Aurelien Tchouameni (13. Youssouf Fofana, 77), 14. Adrien Rabiot – 11. Ousmane Dembele (20. Kingsley Coman, 77), 7. Antoine Griezmann, 10. Kylian Mbappe – 9. Olivier Giroud (26. Marcus Thuram, 89).
Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola – 3. Axel Disasi, 4. Raphael Varane, 17. William Saliba, 6. Matteo Guendouzi, 15. Jordan Veretout, 25. Eduardo Camavinga, 12. Randal Kolo Muani.

Australia: 1. Mathew Ryan (căpitan) – 3. Nathaniel Atkinson (26. Keanu Baccus, 85), 19. Harry Souttar, 4. Kye Rowles, 16. Aziz Behich – 14. Riley McGree (11. Awer Mabil, 73), 13. Aaron Mooy, 22. Jackson Irvine (2. Milos Degenek, 85) – 7. Mathew Leckie, 15. Mitchell Duke (25. Jason Cummings, 56), 23. Craig Goodwin (21. Garang Kuol, 74).
Selecţioner: Graham Arnold.
Rezerve neutilizate: 12. Andrew Redmayne, 18. Daniel Vukovic – 5. Fran Karacic, 8. Bailey Wright, 20. Thomas Deng, 24. Joel King, 10. Ajdin Hrustic, 17. Cameron Devlin, 6. Marco Tilio, 9. Jamie MacLaren.

Arbitru: Victor Gomes (Africa de Sud); arbitri asistenţi: Zakhele Siwela (Africa de Sud), Souru Phatsoane (Lestoho); al patrulea oficial: Salima Mukansanga (Rwanda)
Cartonaşe galbene: Duke (55), Irvine (80), Mooy (90+4).

Editor : Liviu Cojan

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *