Hermannstadt – CFR Cluj, Live Video, 19:00, Digi Sport 1. Campioana încearcă să se apropie de liderul Farul – DigiSport

  1. Hermannstadt – CFR Cluj, Live Video, 19:00, Digi Sport 1. Campioana încearcă să se apropie de liderul Farul  DigiSport
  2. Basarab Panduru: „Daniel Paraschiv e potrivit pentru Universitatea Craiova”  Gazeta Sporturilor
  3. Basarab Panduru i-a propus lui Mirel Rădoi un atacant: „La Craiova ar fi cel mai bine pentru el!” …  SPORT.RO
  4. Daniel Paraschiv a reacționat după afirmațiile lui Dan Petrescu  DigiSport
  5. Petrescu l-a numit „cel mai bun atacant român”, dar Balaj nu-l regretă: „Am luat campionatul și fără el”  Gazeta Sporturilor
  6. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Головна » Hermannstadt – CFR Cluj, Live Video, 19:00, Digi Sport 1. Campioana încearcă să se apropie de liderul Farul – DigiSport

30.11.2022, 20:56

  • Liga 1: BotoșaniFCSB, joi, 19:00, DGS 1

  • Liga 1: UTASepsi, vineri, 15:30, DGS 1

CFR Cluj a câștigat meciul din deplasare cu FC Hermannstadt, scor 3-2, în direct pe Digi Sport 1, într-o restanță din etapa cu numărul șase a Ligii 1.

  • Joi se va disputa o altă restanță. FCSB joacă la Botoșani, tot de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1.

Hermannstadt – CFR Cluj 2-3. Campioana en-titre se apropie la patru puncte de liderul Farul

În urma acestei victorii, CFR Cluj se apropie la patru puncte de liderul clasamentului, Farul Constanța, și mai are o restanță de disputat.

A fost o partidă spectaculoasă la Mediaș. CFR Cluj a condus cu 2-0, dar a fost egalată în repriza a doua. Campioana en titre a preluat din nou conducerea în minutul 73 și a reușit să conserve rezultatul.

Rangelo Janga, atacantul din Curacao, a reușit o “dublă” pentru CFR Cluj, în minutele 10 și 26.

Karlo Letica i-a făcut cadou un gol fostei echipe

La a doua reușită a CFR-ului, portarul Karlo Letica a comis o eroare uriașă, ieșind aiurea la marginea careului. Atacantul oaspeților a înscris cu o lovitură de cap.

Letica (25 de ani) a venit în octombrie la Hermannstadt, liber de contract, după despărțirea de CFR Cluj.

Daniel Paraschiv, fostul atacant al CFR-ului, a înscris pentru Hermannstadt în minutul 35, după eroarea imensă a lui Yuri.

În minutul 56 a venit o nouă eroare în apărarea echipei lui Dan Petrescu. Alexandru Oroian a sprintat pe lângă fundașii CFR-ului și l-a învins pe portarul Scuffet.

Cephas Malele, introdus pe teren în minutul 66, a fost eroul echipei clujene la Mediaș. Atacantul elvețian a înscris în minutul 73, după devierea lui Janga.

VIDEO Rezumatul meciului Hermannstadt – CFR Cluj 2-3

Clasamentul Ligii 1

Clasamentul Ligii 1, după meciul Hermannstadt – CFR Cluj 2-3 / Foto: flashscore.ro

-Știrea inițială-

Hermannstadt – CFR Cluj. Live Video, 19:00, Digi Sport 1. Dan Petrescu: ”Va fi greu să o prindem pe Farul”

La conferința de presă, care a avut loc înaintea partidei, Petrescu a vorbit și despre viitorul său profesional. 

Antrenorul formației din Gruia a spus că se vede și pe viitor la campioana României, după ce agentul său Nikolai Pîrneu a pomenit de mai multe oferte pe adresa ”Bursucului”

„Am fost cu el prin China, prin Rusia (n.r. cu agentul Nikolai Pîrneu). El este un băiat excelent, peste tot pe unde am fost cu el m-am simţit bine. Nici nu am ştiut că a declarat ceva. (n.r. Ce preferaţi, Rusia sau Turcia?) CFR Cluj!”, a spus Dan Petrescu.

Chestionat despre meciul cu sibienii și despre lupta pentru campionat, Petrescu a mai spus:

”Hai să ne gândim la meciul următor.  Sunt foarte multe puncte faţă de Farul, care a avut un tur de campionat fantastic.

În condiţiile astea va fi greu să îi prindem. Noi asta ne dorim, dar mai sunt multe meciuri din campionat”, a mai spus Petrescu.

Oferte din Turcia pentru Dan Petrescu

Nikolai Pîrneu, agentul lui Dan Petrescu, a vorbit despre situația antrenorului român și a recunoscut că fostul internațional visează să ajungă din nou în Rusia. Cu toate acestea, pe numele „Bursucului” nu a venit însă vreo propunere, în ciuda performanțelor din ultimii ani ale tehnicianului.

”Dan se descurcă bine, se uită la Cupa Mondială. Până în prezent, nimeni din Rusia nu l-a contactat, nu au fost deloc conversaţii, nimic. Deşi Dan a declarat în repetate rânduri că şi-ar dori să se întoarcă în Rusia.

În ceea ce priveşte cariera sa, nu este încă clar. Acum, Petrescu este antrenorul lui CFR Cluj, cu el echipa a câştigat trei campionate la rând. Au fost oferte din Turcia, dar Dan pur şi simplu nu vrea să mai meargă în acest campionat”, a declarat Nikolai Pîrneu pentru RB Sport Rusia, citat de sportbox.ru.

Cum arată cifrele din cele trei mandate ale lui Dan Petrescu pe banca CFR-ului

Fostul fundaș al Generației de Aur a venit pentru prima dată în Gruia în iunie 2017 și a stat până în iunie 2018, atunci când a plecat în China, la GZ Hengfeng. Deși a cucerit titlul la finalul acelui sezon din Liga 1, „Bursucul” alegea să plece în Asia, de unde a revenit ulterior în România, în martie 2019.

De atunci a început și al doilea său mandat pe banca CFR-ului, care s-a întins până în noiembrie 2020, atunci când a decis să plece. Ulterior, tehnicianul român a ajuns la  la Kayserispor, în Turcia, în luna ianuarie a anului 2021, însă a părăsit echipa după doar o lună și jumătate.

După aproximativ șase luni de pauză, Dan Petrescu a revenit la CFR pentru al treilea său mandat, iar în acest moment este calificat în primăvara Conference League și se află pe locul 3 în Liga 1.

Cifrele lui Dan Petrescu în cele trei mandate la CFR Cluj

  • Primul mandat (iunie 2017 – iunie 2018) – 47 de meciuri, 28 de victorii, 13 egaluri, șase eșecuri (2.14 puncte/meci)
  • Al doilea mandat (martie 2019 – noiembrie 2020) – 74 de meciuri, 39 de victorii, 17 egaluri, 18 eșecuri (1.81 puncte/meci)
  • Al treilea mandat (august 2021 – prezent) – 73 de meciuri, 42 de victorii, 13 egaluri, 18 eșecuri (1.90 puncte/meci)

GALERIE FOTO Noul stadion din Sibiu a fost omologat de LPF! Când se va juca primul meci

Galerie Foto

Liga Profesionistă de Fotbal a omologat stadionul Municipal din Sibiu, iar FC Hermannstadt va putea juca în Liga 1 pe noua arenă.

Noul stadion din Sibiu are o capacitate de 12.363 de locuri, dintre care 302 în sectorul VIP.

Suprafața de joc măsoară 105 metri lungime și 68 de metri lățime, iar gazonul este natural, ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație.

Primul meci oficial pe acest modern stadion va fi cel de sâmbătă, 10 decembrie, dintre FC Hermannstadt și Farul Constanța, programat la ora 19.00, în etapa a 20-a din Liga 1.

FC Hermannstadt ocupă locul 5 în Liga 1, după 17 meciuri.
Lucrările pentru stadionul din Sibiu au început în 2020, iar costurile totale sunt de 28,5 milioane de euro.

La un calcul al preţului alocat per loc spectator va fi 2.305 euro, ceea ce îl plasează pe locul 6 într-un top condus detaşat de Arcul de Triumf, acolo unde, însă, a fost construită şi o clinică de recuperare medicală pentru sportivi.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *