O veste proastă nu vine niciodată singură! Pe ce loc a ajuns Simona Halep după… – Prosport

O veste proastă nu vine niciodată singură! Pe ce loc a ajuns Simona Halep după…  Prosport

Головна » O veste proastă nu vine niciodată singură! Pe ce loc a ajuns Simona Halep după… – Prosport

Simona Halep nu a putut lua startul la turneul de la Australian Open 2023, iar o veste proastă nu vine niciodată singură! Românca a coborât din nou în clasamentul live al WTA.

Simona Halep a coborât o poziție, ajungând pe locul 13 mondial după prima zi a turneului de la Australian Open! Iar constănțeanca riscă să fie devansată și de alte rivale în timpul Grand Slam-ului de la Antipozi.

O veste proastă nu vine niciodată singură! Pe ce loc a ajuns Simona Halep după startul Australian Open, turneu la care românca a fost interzisă

Simona Halep a pierdut cele 240 de puncte pe care le-a câștigat grație prezenței în optimi la Australian Open 2022, după ce românca a fost interzisă la Melbourne. Simona a ieșit din Top 10 din cauza suspendării pentru dopaj. Eleva lui Patrick Mouratoglou a început sâptămâna aceasta pe poziția 12 WTA, dar a picat pe 13 WTA în ierarhia live.

Halep a rămas cu 2.141 de puncte, fiind întrecută de brazilianca Beatriz Haddad Maia (2.195 de puncte). Jelena Ostapenko îi suflă în ceafă Simonei, iar letona o poate devansa și ea pe româncă, dacă ajunge în optimile de finală de la Australian Open. Ostapenko a acces în turul doi, după 6-4, 6-2 cu Dayana Yastremska (Ucraina).

În fața Simonei Halep se află următoarele jucătoare în clasamentul live al WTA: 1. Iga Swiatek (Polonia); 2. Ons Jabeur (Tunisia); 3. Jessica Pegula (SUA); 4. Caroline Garcia (Franța); 5. Aryna Sabalenka (Belarus); 6. Coco Gauff (SUA); 7. Maria Sakkari (Grecia); 8. Daria Kasatkina (Rusia); 9. Veronika Kudermetova (Rusia); 10. Belinda Bencic (Elveția); 11. Petra Kvitova (Cehia) și 12. Beatriz Haddad Maia (Brazilia).

Ce a făcut Simona Halep în timpul primelor meciuri de la Australian Open

Simona Halep se pregătește din greu pentru a face față atunci când va reveni în circuit! Constănțeanca a intensificat antrenamentele la Dubai, făcând exerciții pentru creșterea vitezei de reacție și coordonării.

În prima zi de la Australian Open, „Simo” a postat un filmuleț din sala de forță, atitudinea sportivei noastre fiind una pozitivă. Asta cu toate că Halep ratează pentru prima oară în carieră turneul de Grand Slam de la Antipozi.

Simona s-a antrenat zilele trecute și pe terenul de tenis, pe hard, suprafața pe care se joacă și la Australian Open. În timpul suspendării, Halep se mai antrenase pe terenul de tenis, dar pe zgură, la București.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul” presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci … citește mai mult

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *