Rapid – CFR Cluj 3-1. Ardelenii, care au avut două bare, bifează al treilea eșec la rând în toate competițiile – DigiSport

01.05.2023, 22:20

  • SuperLiga: UTAHermannstadt, marți, 20:00, DGS 1

  • Premier League: ArsenalChelsea, marți, 22:00, DGS 1

CFR Cluj nu a profitat de semieșecul liderului Farul, 1-1 cu Sepsi, și a bifat al treilea eșec la rând, 1-3 pe terenul Rapidului, în etapa a șasea din play-off. Toate golurile s-au marcat în prima repriză, care a fost electrizantă.

Rapid – CFR Cluj 3-1. În minutul 14, era deja 2-1

Giuleștenii au început cu atacuri în valuri, iar arbitrul a acordat penalty în minutul 7, la un duel dintre Braun și Țîru. Dugandzic a deschis scorul de la punctul cu var, iar Rapidul a continuat să atace.

După ce șutul lui Ioniță a fost blocat de Yuri, a urmat al doilea gol al giuleștenilor. L-a reușit Kait, la 3 minute de la reulșita lui Dugandzic. CFR a redus diferența prin Braun, dintr-o lovitură liberă care a păcăit pe toată lumea.

Rapid – CFR Cluj 3-1. Ardelenii au avut două bare

Ardelenii au avut apoi o super fază, când Bîrligea a trecut printre patru adversari, a pasat la Krasniqi, dar șutul său a fost deviat de Moldovan în transversală. Dugandzic a ratat și el o ocazie bună, iar la cealaltă poartă, CFR a avut a doua bară, prin Muhar.

Nici Boateng nu a avut mai mult noroc și a trimis peste poartă. În prelungirile primei reprize, Dugandzic a reușit dubla. În repriza a doua, au ieșit parcă alte echipe de la cabine, iar ocazii au mai fost doar pe final.

Ongenda și-a încercat norocul dintr-o lovitură liberă de la distanță, iar la cealaltă poartă, Janga a șutat în plasa laterală, în prelungiri. Astfel, Rapid – CFR Cluj s-a terminat 3-1, iar ardelenii au făcut încă un pas greșit în lupta la titlu.

VIDEO cu rezumatul meciului Rapid – CFR Cluj 3-1:

Știrea inițială:

Rapid și CFR Cluj se înfruntă luni, de la ora 20:30, în Giulești, în etapa a șasea din play-off-ul SuperLigii, în direct pe Digi Sport 1.

  • Meciul Rapid – CFR Cluj poate fi urmărit în format LIVE VIDEO pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport, pentru abonații RCS&RDS.

Rapid – CFR Cluj, LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1. Ambele echipe au o singură victorie în play-off

Rapid, ocupanta locului cinci în clasament, vine după victoria cu FCSB, scor 1-0. CFR Cluj, echipa de pe locul trei, vine după eșecul cu Farul, scor 0-1.

Din cele 57 de puncte cucerite de Rapid în acest sezon, 37 au venit în urma meciurilor din Giulești.

CFR Cluj poate profita de pasul greșit făcut de Farul (1-1 cu Sepsi) și se poate apropia la două puncte de liderul clasamentului. În același timp, CFR o va depăși pe FCSB în cazul unui succes astăzi.

CFR Cluj traversează o criză de formă, cu două eșecuri la rând și numai două victorii în ultimele șapte partide oficiale.

Preocupant pentru Dan Petrescu este și faptul că elevii săi nu au mai bifat un meci fără gol primit în deplasare din 30 ianuarie 2023: 1-0 la FC Voluntari.

CFR Cluj nu poate miza pe Ciprian Deac (accidentat) și Andrei Burcă (suspendat).

  • Cele trei confruntări din acest sezon: CFR Cluj – Rapid 1-0, Rapid – CFR Cluj 2-1, CFR Cluj – Rapid 2-2.

Rapid – CFR Cluj, LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1. Echipele probabile

Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt), Grigore, Morais – Kait, Albu – Sefer, Ioniță, Costache – Dugandzic.

CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Kolinger, Camora (cpt) – Boateng, Muhar, Cvek – Bîrligea, Janga, Krasniqi.

Clasamentul în play-off-ul SuperLigii

Source: digisport.ro

Головна » Rapid – CFR Cluj 3-1. Ardelenii, care au avut două bare, bifează al treilea eșec la rând în toate competițiile – DigiSport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *