Simona Halep nu a reușit ridicarea suspendării! Veste de ultim moment pentru româncă: ce au… – Prosport

Simona Halep nu a reușit ridicarea suspendării! Veste de ultim moment pentru româncă: ce au…  Prosport

Головна » Simona Halep nu a reușit ridicarea suspendării! Veste de ultim moment pentru româncă: ce au… – Prosport

Simona Halep (31 de ani, locul 12 WTA) a primit încă o veste proastă, românca nereușind să ridice suspendarea provizorie pentru dopaj, astfel încât să poată juca la turneul WTA de la Doha (13 – 18 februarie).

După ce a ratat turneul de Grand Slam de la Australian Open (16 – 29 ianuarie), Simona Halep nu a fost acceptată pe tabloul principal nici la Doha, competiție din seria WTA 500 cucerită de româncă în anul 2014.

Simona Halep nu a reușit ridicarea suspendării! Veste de ultim moment pentru româncă: ce au decis organizatorii din circuitul WTA

Simona Halep a susținut că s-a contaminat cu roxadustat și a solicitat ridicarea suspendării, prin avocații ei, însă românca nu a reușit nici acum să își demonstreze nevinovăția! Au trecut aproape cinci luni de la testul anti-doping picat de eleva lui Patrick Mouratoglou la US Open 2022.

Iar vestea proastă este aceea că, după ce a ratat participarea la Australian Open, românca a fost interzisă și la primul turneu important din luna februarie, cel de la Doha. Dotat cu premii în valoare totală de 780.637 de dolari, acesta este singurul concurs WTA programat în săptămâna 13 – 18 februarie. Apoi, în calendarul WTA urmează turneul WTA 1000 de la Dubai (19 – 25 februarie).

Organizatorii de la Doha au anunțat lista jucătoarelor pentru ediția din 2023, iar Simona Halep și Maria Sakkari (Grecia, 6 WTA) sunt singurele jucătoare importante care vor absenta. Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA), Ons Jabeur (Tunisia, 2 WTA), Jessica Pegula (SUA, 3 WTA) și Caroline Garcia (Franța, 4 WTA) sunt doar câteva dintre jucătoarele de top care și-au anunțat prezența în Qatar.

Ion Țiriac, nemulțumit de avocații Simonei Halep

Singura șansă a Simonei Halep de a mai juca la Doha este să primească un wild card din partea organizatorilor, în situația în care scapă de suspendare. Avocații Simonei fac eforturi considerabile pentru ridicarea suspendării, însă Ion Țiriac nu este mulțumit de apărătorii fostului lider WTA.

Omul de afaceri a criticat strategia sportivei în cazul de dopaj: „Am văzut-o pe Simona, se antrenează la Stejarii. Acolo îi dau eu voie să se antreneze, pentru că nu trebuie să cer voie la nimeni. După părerea mea, avocaţii ei sunt lenţi, lenţi. Eu ştiam doi avocaţi, unul care a fost avocatul CIO în 2000 la Sydney, care a plecat atunci de la CIO pentru că proba fusese manipulată, adică de la 60 ml la peste 100 ml peste noapte.

Deci el e un bun avocat şi a plecat de la CIO şi e la Lausanne, pe lângă TAS. Şi mai este un avocat pe care îl ştiu tot în Lausanne. Dar ea a luat pe altcineva şi sper ca acei avocaţi să îşi facă datoria”, a declarat Ion Ţiriac, în cadrul unui eveniment desfăşurat la patinoarul din Otopeni.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul” presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci … citește mai mult

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *