Țara Galilor – Anglia 0-3 și Iran – SUA 0-1. Știm primele două optimi de la Campionatul Mondial de fotbal Gazeta Sporturilor
Țara Galilor – Anglia 0-3 și Iran – SUA 0-1. Știm primele două optimi de la Campionatul Mondial de fotbal Gazeta Sporturilor
Anglia a învins-o pe Țara Galilor, scor 3-0, și a câștigat grupa B de la Campionatul Mondial. În „optimi” merge și SUA, victorioasă în fața Iranului, scor 1-0.
Mai mult de Iran s-a vorbit înaintea acestui meci. De presiunea teribilă la care erau supuși jucătorii lui Queiroz de regimul fundamentalist tiranic ce le stăpânește țara. Au refuzat să cânte imnul la startul Mondialului, ca protest împotriva uciderii în închisoarea poliției a tinerei Mahsa Amini, acuzată că nu a purtat corect hijabul.
Amenințați, au cântat la a doua partidă. Și aseară au făcut-o, deși chipurile lor nu arătau nici mândrie, nici iubire în timpul imnului. Potrivit CNN, li s-a transmis că familiile lor vor fi torturate dacă nu respectă imnul, mai ales în fața americanilor, priviți cu dușmănie de Teheran.
Poate și din cauza acestei presiuni uriașe, iranienii au părut copleșiți aseară, în prima repriză. După un 2-6 zdrobitor cu Anglia și incredibila victorie cu Țara Galilor, 2-0, ambele goluri în prelungiri, aveau nevoie doar de un egal pentru o calificare istorică în „optimi”.
Pe teren, s-au apărat 45 de minute. Adversarii i-au dominat clar, i-au împins continuu, tot mai aproape de propriul careu. Golul părea inevitabil și, în cele din urmă, tabela s-a modificat.
O frumoasă combinație, inteligentă, exersată la antrenamente: diagonală pentru Dest, avansat pe dreapta în spatele defensivei rivale, centrare cu capul pentru Pulisic, care nu putea rata din 6 metri. 0-1 SUA (38). La faza golului, cel mai valoros american a fost însă victima ciocnirii violente cu goalkeeperul Beiranvand. Și a fost înlocuit la pauză.
După o repriză în care albaștrii au avut 8-0 la șuturi și 3-0 la mingi pe poartă, se aștepta reacția iraniană. Totul sau nimic, ca în finalul confruntării precedente, împotriva galezilor.
Totuși, a fost prea puțin. Prea multe mingi înalte aruncate în careu, respinse cu ușurință. Jucătorii lui Queiroz și-au creat numai două ocazii, în prelungiri. Au cerut penalty în minutul 90+8, însă spaniolul Mateu Lahoz nu a dat nimic.
Americanii au învins și s-au calificat meritat în „optimi”. La fel ca la ultimele două participări la CM, în 2010 și 2014.
FOTO: Captură @TVR 2
Iran: Beiranvand – Rezaeian, Hosseini, Puraliganji, Mohammadi – Noorollahi, Ezatolahi, Hajsafi – Gholizadeh, Azmoun, Taremi
Selecționer: Carlos Queiroz
SUA: Turner – Robinson, Ream, Carter-Vickers, Dest – McKennis, Adams, Musah – T. Weah, Sargent, Pulisic
Selecționer: Gregg Berhalter
Rashford a fost jucătorul decisiv în a doua victorie a Albionului în Qatar. A reușit o „dublă” contra galezilor și tot el a recuperat mingea ce a condus la golul al doilea.
O rivalitate de 143 de ani și 104 episoade propune la Al Rayyan primul duel la un Mondial între Țara Galilor și Anglia. „Dragonii” au nevoie de o victorie pentru calificare, în timp ce selecționatei „Three Lions” îi e suficient un egal ca să meargă în „optimi”.
Băieții lui Southgate nu merg cu jumătăți de măsură și au prima mare ocazie de a rupe echilibrul. Kane îl lanseză central pe Rashford, dar atacantul lui Man. United nu-l poate învinge pe Ward. E singura oară când e deranjat într-o jumătate de oră.
Englezii au mingea, dar greșeșc mult la construcție, amenință rareori careul. Titularizat de Southgate, Foden nu prinde spațiul porții dintr-o întoarcere, apoi Rashford execută o „foarfecă” cu tibia, cu mingea mult alături. „Battle of Britain” este încrâncenată, cu puține realizări, mult sub nivelul showului din tribune. Fotbal zgârcit, fără acțiuni limpezi, cu niște galezi ce parcă așteaptă să plece din Qatar.
Repriza secundă pornește neașteptat de abrupt, cu două goluri care îi năucesc pe galezi. Rashford transformă excelent lovitura liberă din marginea careului în gol (prima execuție câștigătoare a unei „directe” la acest turneu), apoi același Rashford recuperează o minge, iar Kane centrează perfect la bara a doua pentru 0-2, autor Foden. În doar două minute, elevii lui Page sunt groggy și Anglia e tot mai sigură că va câștiga grupa, evitând împerecherea cu Țările de Jos în „optimi”.
Este seara lui Rashford, care ia o minge de aproape de centrul terenului și nu se oprește decât după ce înscrie. 15 goluri în 49 de selecții pentru atacantul premiat de Regină și schimbat de Southgate. Venise vremea rezervelor, titularii se gândesc deja la Senegal.
Țara Galilor: Ward – Williams, Mepham, Rodon, Davies – Ampadu, Allen – Bale, Ramsey, James – Moore
Selecționer: Rob Page
Anglia: Pickford – Walker, Stones, Maguire, Shaw – Henderson, Rice – Rashford, Bellingham, Foden – Kane
Selecționer: Gareth Southagate
Stadion: Al Rayyan
Arbitru: Slavko Vincic
Iran: Hosseini – Rezaeian, Hosseini, Pouraliganji, Mohammadi – Gholizadeh, Nourollahi, Ezzatollahi, Safi – Azmoun, Taremi
Selecționer: Carlos Queiroz
SUA: Turner – Dest, Zimmerma, Ream, Robinson – McKennie, Adams, Musah – Weah, Wright, Pulisic
Selecționer: Gregg Berhalter
Stadion: Al Thumama
Arbitru: Antonio Mateu Lahoz
PORTUGALIA – URUGUAY Sfidare în Qatar: un suporter a intrat pe teren și a afișat 3 mesaje în același timp
PORTUGALIA – URUGUAY Scenă dramatică la Mondial: a ieșit în lacrimi de pe teren și a plecat la vestiare! „Cel mai probabil, e ultimul lui meci în Qatar”
Source: news.google.com