
Toto Wolff, convins că Hamilton va continua la Mercedes și din 2024
Formula 1Consultantul Red Bull știe care sunt cele „două lucruri care îl irită pe Hamilton”. Ce a spusACUM 16 ORE
Toto Wolff a rupt tăcerea despre acest subiect și a negat orice sâmbure de adevăr în privința așa-ziselor contacte între Hamilton și Ferrari. Șeful Mercedes a admis că negocierile cu Hamilton sunt în plină desfășurare și că nu e ușor să discute cu pilotul aspectele financiare, dar este convins că în cele din urmă se va ajunge la un acord pentru prelungirea contractului.
După 5 etape scurse din acest sezon, Mercedes este pe locul 3 în clasamentul constructorilor, cu 96 de puncte. Diferența față de Aston Martin (locul 2) este de numai 6 puncte, dar cei de la Red Bull sunt într-o ligă propriue, având 224 de puncte. În condițiile în care formația austriacă nu va avea rival în acest sezon, Mercedes are ca obiectiv poziția a 2-a în ierarhie.
În ceea ce privește clasamentul piloților, Lewis Hamilton este pe locul 4, cu 56 de puncte. Diferența față de locul 3, ocupat de Fernando Alonso (75 de puncte) e decentă, dar este uriașă față de piloții Red Bull. Max Versatppen este lider, cu 119 puncte, urmat de Sergio Perez (105 puncte).
Mercedes anunțase schimbări masive la monoposturi la Marele Premiu al Regiunii Emillia Romagna, dar cursa de la Imola a fost anulată din cauza inundațiilor. Astfel, echipa germană va încerca să reducă din ecartul față de rivale la Monte Carlo, la finalul acestei săptămâni.
Formula 1Honda va furniza motorul revelației sezonului din F1! Super-afacere încheiată de echipa lui AlonsoIERI LA 07:55Marele Premiu al ItalieiMercedes promite să se ridice la nivelul celor de la Red Bull! Optimism înainte de cursa de la Imola16/05/2023 LA 18:52
Source: eurosport.ro