De la decar la decar! Rivaldo a devenit acționar la Farul și a avut un mesaj superb pentru Gică Hagi

  • Fotbal: Portugalia U20 – România U20, marți, 19:30, DGS 2

  • Fotbal: Israel – Belarus, marți, 21:45, DGS 1

Legendarul fotbalist a achiziționat 10% din pachetul de acțiuni al campioanei României și s-a arătat foarte fericit de faptul că a început să se implice activ în fotbalul românesc. 

Galerie Foto

Mesajul lui Rivaldo după ce a devenit acționar la Farul

După ce a oferit câteva declarații la conferința de presă, Rivaldo și-a anunțat și cei peste 4 milioane de oameni care îl urmăresc pe Instagram de pasul făcut. Fostul mare atacant a inclus și un mesaj pentru Hagi, noul său colaborator. 

„Sunt foarte fericit să anunț că am devenit acționat la Farul, actuala campioană a României, condusă de Gică Hagi. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvinteze acest parteneriat și acest pas făcut în viața mea. Sper ca împreună să ne putem atinge obiectivele.

Vreau să mulțumesc pentru afecțiunea primită de toți cei din cadrul clubului și în special de cei din orașul Constanța. Un oraș încântător, cu oameni foarte prietenoși și ospitalieri.

România este prezentă în viața mea de mai mult timp, de când fiul meu a venit aici să joace, dar mai ales odată cu nașterea primului meu nepot.

Contez pe sprijinul tuturor celor din oraș, în așa fel încât împreună să îndeplinim țeluri mărețe și să o facem pe Farul chiar și mai puternică, pentru a contribui la dezvoltarea fotbalului românesc, unde există mult talent.

Prietenul Gică Hagi, o persoană excepțională, a fost un jucător cu o carieră minunată și este un antrenor grozav. Îi mulțumesc pentru încredere și pentru faptul că mi-a deschis ușile către acest club”, a fost mesajul postat de Rivaldo. 

Anunțul făcut de Farul

„Clubul fanion al Dobrogei a reușit cel mai răsunător ”transfer” din istorie. Unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din toate timpurile, brazilianul Rivaldo Vitor Borba Ferreira, a fost convins de proiectul existent la Farul Constanța și a devenit noul acționar al clubului.

Astăzi a fost semnat contractul prin care Rivaldo Vitor Borba Ferreira a preluat 10% din acțiunile clubului Farul Constanța. În vârstă de 51 de ani, Rivaldo este cel mai important nume din fotbalul mondial care se alătură unei echipe din România.

Titlul mondial câștigat cu Brazilia în 2002, medalia de vicecampion mondial din 1998, Balonul de Aur în 1999, când și FIFA l-a desemnat și cel mai bun fotbalist al anului, Copa America cu Brazilia în 1999, Champions League cu AC Milan în 2003, golgheterul Champions League în 2000, sunt numai câteva dintre trofeele obținute de Rivaldo de-a lungul unei cariere fabuloase”, au anunțat constănțenii, pe site-ul oficial al clubului. 

Etichete: gica hagi , gheorghe hagi , riivaldo

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Головна » De la decar la decar! Rivaldo a devenit acționar la Farul și a avut un mesaj superb pentru Gică Hagi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *