Helmut Marko a numit singurul pilot care l-ar putea învinge pe Max Verstappen, cu mașini identice – Eurosport

Formula 1 este un sport în care perioadele de dominație a unor echipe se întind pe perioade îndelungate. Mercedes a fost în control total de la începerea erei hibride (2014), dar la finalul lui 2021 Red Bull a devenit echipa numărul unu. Titlul mondial câștigat de Max Verstappen la Abu Dhabi a fost doar începutul unei hegemonii care momentan pare imposibil de oprit.

Olandezul a câștigat titlul și anul trecut, iar Red Bull s-a impus detașat la constructori, dar prăpastia dintre gruparea austriacă și restul echipelor s-a adâncit în acest sezon. Red Bull a câștigat toate cele 12 Grand Prix-uri disputate până acum și a ajuns la 13 succese consecutive dacă se ia în calcul și ultima cursă din 2022, record absolut în istoria competiției.

Verstappen a ajuns la 10 victorii în actuala stagiune (8 consecutive) și pare invincibil. La Marele Premiu al Belgiei, olandezul a dat o nouă reprezentație, plecând de pe locul 6 al grilei de start și impunându-se fără nicio emoție. Campionul mondial a avut un avans atât de mare încât a dorit să mai facă o oprire la boxe spre final, ceea ce a fost catalogat drept un gest de sfidare la adresa adversarilor.

Helmut Marko e convins că doar Fernando Alonso i-ar putea ține piept lui Max Verstappen

Superioritatea lui Verstappen este evidentă și toți specialiștii se întreabă dacă aceasta se datorează exclusiv monopostului său, care este „la ani lumină” de cele ale rivalilor. Helmut Marko, consilierul general al celor de la Red Bull și un om cu o vastă experiență în Formula 1, a fost întrebat dacă Verstappen ar putea fi învins de cineva în acest moment, iar răspunsul acestuia a fost cât se poate de interesant.

„Cred că doar Fernando Alonso l-ar putea învinge pe Verstappem, dar chiar și cu aceeași mașină ar fi complicat”, a spus Marko, citat de Marca.

Oficialul celor de la Red Bull a vorbit și despre posibilitatea ca echipa austriacă să câștige toate cursele din acest sezon, ceea ce ar fi o premieră istorică în „Marele Circ”: „Adevărul este că dacă ne uităm la istorie și la statistică, mi se pare greu să câștigăm toate cursele. Bineînțeles că avem deja 12 victorii la rând. Ei bine, cine știe?”.

Max Verstappen este lider autoritar în clasamentul piloților după 12 runde, având 314 puncte, cu 125 mai multe decât coechipierul său, Sergio Perez, clasat pe locul secund. Pe locul 3 se află Fernando Alonso (149 de puncte), care are un avans de numai un punct în fața lui Lewis Hamilton. În aceste condiții, e doar o chestiune de timp până când Verstappen își va adjudeca matematic cel de-al 3-lea titlu mondial consecutiv. Formula 1 este momentan în vacanță și va reveni la finalul lunii august, odată cu Marele Premiu al Olandei, unde Verstappen va dori să facă din nou spectacol, evoluând în fața propriilor fani.

Source: eurosport.ro

Головна » Helmut Marko a numit singurul pilot care l-ar putea învinge pe Max Verstappen, cu mașini identice – Eurosport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *