Marius Șumudică, mesaj pentru Adrian Mititelu

  • SuperLiga: Hermannstadt – ‘U’ Cluj, luni, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA – FCSB, luni, 21:30, DGS 1

Antrenorul era așteptat să ajungă la gruparea din Bănie odată cu Florin Prunea, care ar fi urmat să ocupe funcția de președinte, însă nici acest lucru nu se va mai întâmpla.

Ulterior, tehnicianul a ținut să facă precizări legate de negocierile cu formația aflată pe locul 13 în SuperLigă. Șumudică a dezvăluit că negocierile au picat deoarece contractul oferit de Adrian Mititelu nu a fost satisfăcător. 

„Pentru că am citit în ultimele ore o mulțime de neadevăruri, dezinformări cu privire la oferta primită de la clubul U Craiova 1948 și detaliile contractului pe care conducerea acestei grupări mi l-a oferit, aș vrea să fac câteva scurte precizări.

Din respect pentru suporterii acestei echipe, vreau să aduc la cunoștința opiniei publice faptul că mi s-a oferit un contract pe care, în mod normal, l-aș fi acceptat doar dacă mă aflam la începuturile carierei de antrenor!

Pe de altă parte, nu am solicitat nici pe departe niște condiții în conformitate cu cartea mea de vizită, ci am fost mai mult decât decent cu privire la solicitările mele.

Nu vreau să intru în detaliile negocierilor, dar voi fi nevoit s-o fac în cazul în care aceste dezinformări vor continua să apară în presa de specialitate”, a declarat Șumudică.

Adrian Mititelu, discuție aprinsă cu suporterii celor de la U Craiova 1948

Această veste a picat ca un trăsnet asupra fanilor echipei, care îl considerau potrivit pe Marius Șumudică pentru a antrena gruparea din Bănie. După ce i-au reproșat acest lucru lui Adrian Mititelu, patronul oltenilor nu a ezitat să le dea o replică dură.

Sunt dezamăgit, Șumudică se bătea cu toți, se lua cu ei de gât. Sunt banii dumneavoastră până la urmă, dar asta simt acum…”, a scris unul dintre suporterii formației din Bănie pe Facebook, la un status publicat de Adrian Mititelu.

Deranjat de cuvintele suporterului, patronul oltenilor i-a dat replica imediat: ”Ești dezamăgit! Incredibil, unde am ajuns, să dați voi sfaturi! Vezi-ți de afacerile tale, nu mai duce grija noastră!

Lăsați-mă cu sfaturile voastre obosite, bazate pe opinii ieftine, pornite din mintea unora care nu au mișcat o piatră în viața lor. Nu v-am cerut sfaturi, nu de asta am nevoie”.

Un alt suporter U Craiova 1948 i-a cerut socoteală lui Adrian Mititelu în legătură cu lipsa performanțelor echipei, dar și pentru faptul că nu își respectă promisiunile făcute. 

Alții mai pricepuți nu înseamnă oricum și în orice condiții. Termenul ’mai pricepuți’ are conotații largi, nu înseamnă că suntem dispuși să acceptăm pretențiile extrem exagerate ale unora”, a fost replica lui Mititelu.

Etichete: marius sumudica , adrian mititelu

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Головна » Marius Șumudică, mesaj pentru Adrian Mititelu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *