MM Stoica a reacționat după ce i-a văzut pe fanii lui PSG că îl înjură pe Leo Messi – DigiSport

  • Serie A: Udinese – Napoli, joi, 21:45, DGS 2

  • Premier League: Brighton – Manchester United, joi, 22:00, DGS 1

MM Stoica i-a ironizat pe cei de la PSG 

După ce a fost suspendat timp de două săptămâni de PSG din cauza deplasării în Arabia Saudită fără acordul clubului, Messi a fost „tamponat” și de fani. Aceștia au protestat în cursul zilei de miercuri și l-au înjurat pe starul sud-american, iar această atitudine i-a atras atenția și lui MM Stoica, care a reacționat pe rețelele sociale.

Oficialul celor de la FCSB i-a ironizat mai apoi pe conducătorii clubului francez, care vor să aducă un fotbalist cu un nume mai puțin sonor, în cazul plecării lui Leo Messi.

„Nu știam de unde-mi venea o așa mare aversiune pentru PSG. Azi le-am văzut suporterii înjurându-l pe Messi. Să plece și să vină Kolo Muani”, a scris MM Stoica, pe Facebook.

Kolo Muani evoluează în acest moment pentru Eintracht Frankfurt și reprezintă o țintă pentru PSG, în vederea perioadei de mercato din vară.

Suporterii lui PSG l-au jignit pe Lionel Messi, după ce argentinianul a plecat în Arabia Saudită fără acordul clubului

Lipițanul, frumusețea în mișcare, spune povestea celor mai frumoși cai din lume. Urmărește documentarul pe DIGI Animal World și Digi Online, azi de la 22:00.

Pentru că este ambasador al turismului în Arabia Saudită, Messi a hotărât să plece în țara din Golf pentru câteva zile alături de familie.

După meciul cu Lorient, fotbaliștii lui PSG ar fi trebuit să aibă liberă ziua de luni, însă, pentru că parizienii au pierdut partida, scor 1-3, Galtier și-a chemat jucătorii la antrenamente încă de luni, însă Messi se afla deja în avion.

Din acest motiv, argentinianul a primit o suspendare de două săptămâni din partea clubului, iar zvonurile cu privire la plecarea sa de la PSG s-au întețit.

Suporterii parizienilor s-au arătat și ei extrem de supărați în urma gestului lui Leo Messi, iar, în cursul zilei de miercuri, aceștia au organizat un protest la sediul clubului.

Aceștia s-au adunat într-un număr mare și au scandat împotriva starului argentinian. Fanii nu au ezitat să îi adreseze cuvinte jignitoare lui Lionel Messi.

Etichete: messi , ligue 1 , psg , mm stoica

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Головна » MM Stoica a reacționat după ce i-a văzut pe fanii lui PSG că îl înjură pe Leo Messi – DigiSport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *