România va întâlni Croaţia în optimile Campionatului European – Antena Sport

Scorul pe seturi a fost 25-23, 16-25, 25-18, 25-21. În primele partide din grupa D, tricolorii au pierdut cu Portugalia, scor 0-3, şi cu Israel, scor 2-3, iar apoi au învins Turcia, cu 3-2, respectiv Grecia, cu 3-1. După cinci partide în grupa D, România are 9 puncte şi urcă temporar pe locul 2, egalând liderul Franţa.

Competiţia găzduită de patru naţiuni – Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Israel, între  28 august – 16 septembrie, se dispută cu 24 de echipe la start. Primele patru clasate în fiecare din cele şase grupe s-au calificat în optimile de finală, fază care a reprezentat şi obiectivul naţionalei tricolore.

Meciurile din optimi se joacă între 8-10 septembrie

Meciurile din optimile de finală vor avea loc între 8-10 septembrie, cele din sferturi în 11-12 septembrie, pentru ca semifinalele şi finalele pentru medalii să se dispute în 14, respectiv 16 septembrie, la Roma. Primele trei clasate, cu excepţia Italiei, vor obţine şi calificarea la Campionatul Mondial din 2025. Italia este deja calificată, în calitate de campioană mondială.

Campionatul European din 2023 a ajuns la cea de-a 33-a ediţie. Titlul continental este deţinut de Italia, care a obţinut al 7-lea titlu continental după finala din 2021 cu Slovenia, scor 3-2.

Naţionala masculină a României are în palmares cinci medalii (1 aur – 1963, 2 argint – 1955, 1958, 2 bronz – 1971, 1977). La Campionatul European din 2023, tricolorii bifează a 18-a apariţie, începând cu anul 1950. Ultima data când România a jucat la Campionatul European a fost la ediţia din 2019, când a ocupat locul 21.

Source: as.ro

Головна » România va întâlni Croaţia în optimile Campionatului European – Antena Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *