Ronnie O’Sullivan continuă dialogul rece cu WST! „Racheta”, noi săgeți către WST, înainte de Campionatul Mondial – Eurosport RO

Ronnie O’Sullivan continuă dialogul rece cu WST! „Racheta”, noi săgeți către WST, înainte de Campionatul Mondial  Eurosport RO

Головна » Ronnie O’Sullivan continuă dialogul rece cu WST! „Racheta”, noi săgeți către WST, înainte de Campionatul Mondial – Eurosport RO
Ronnie O’Sullivan se pregătește intens de Campionatul Mondial, acolo unde țintește al 8-lea titlu din carieră. Deși nu a avut un parcurs foarte bun în acest sezon, „Racheta” crede că forma contează mai puțin la Crucible decât la alte competiții și de aceea are o șansă bună, la fel ca și alți jucători care merg la Sheffield fără să aibă în spate rezultate de invidiat în ultimele luni.
Campionatul Mondial din acest an începe în umbra unui scandal imens în lumea snookerului, după ce 11 jucători au fost suspendați temporar pentru presupusa implicare în meciuri trucate. În urmă cu câteva săptămâni, Ronnie a avut un discurs manifest despre acest subiect, sugerând că snookerul se află în cel mai prost moment al existenței sale, deoarece premiile sunt foarte mici, iar unii jucători pot fi ușor tentați să apeleze la metode interzise pentru a câștiga mai mult.

Ronnie O’Sullivan, noi săgeți către WST, înaintea Campionatului Mondial de snooke

Campionatul MondialRyan Day, al 4-lea 146 în finala pentru tabloul principal de la Mondial. Succes cu 10-0 pentru galezACUM 2 ORE

Afirmațiile lui Ronnie au generat o replică dură din partea WST, care prin vocea președintelui Steve Dawson l-a criticat pe englez pentru atitudinea sa și l-a acuzat că nu se implică suficient în dezvoltarea snookerului. Acum, O’Sullivan a spus că nu participă la întâlnirile jucătorilor cu șefii snookerului pentru că nu are aceeași viziune cu aceștia, astfel că totul ar fi o pierdere de timp pentru el. Ca atare, preferă să se dedice altor activități și să ajute indirect snookerul prin prezența la cât mai multe turnee.

„Nu văd ce pot adăuga la acele întâlniri. Nu controlez luarea deciziilor. Mă uit la multe sporturi americane și mă gândesc oare cum funcționează. Mă uit la modul în care funcționează tenisul, golful și F1. Vedeți modul în care Liberty inovează în Formula 1 și vedeți oamenii pe care îi au lucrând pentru asta. Ei bine, sunt convins că de asta e nevoie și în snooker. Dar nu sunt sigur că ei (n.r. șefii WST) împărtășesc această idee. Cred că vor să păstreze totul în casă și să aibă propriii lor oameni care conduc.

Dacă vor să facă asta, este în regulă, dar dacă încerci să concurezi cu alte sporturi și vrei să proiectezi jocul într-un anumit fel, uneori trebuie să aduci câțiva consultanți care au avut cu adevărat succes în unele dintre sporturile mari. Fie și doar pentru o oferi câteva idei noi, dar acestea sunt doar ideile mele. Ei trebuie să facă ceea ce au de făcut, iar eu sunt mult prea ocupat ca să-mi pierd timpul cu asta. Pentru că la timp se rezumă totul. Mă întreb simplu: dacă acord acest timp, va exista vreun rezultat?Și dacă nu există, am prea multe alte lucruri pe care le fac și nu sunt pregătit să le pun pe plan secundar.Tot ce am nevoie este timpul. Și nu am o jumătate de zi, nici o zi sau câteva zile pentru a-mi investi timpul în ceva care practic nu devine nimic”, a spus Ronnie pentru Eurosport.uk.

Ronnie O’Sullivan va debuta sâmbătă, 15 aprilie, la Campionatul Mondial de snooker, împotriva unui jucători venit din calificări. Toate meciurile de pe tabloul principal de la Crucible vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport în perioada 15 aprilie -1 mai.

Campionatul MondialCampionatul Mondial de snooker 2023 | Toate informațiile despre favoriți, format și premiiACUM 2 ORECampionatul MondialO’Sullivan a revenit la fostul antrenor înainte de Campionatul Mondial! Ronnie atacă titlulACUM 19 ORE

Source: eurosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *