Sorana Cîrstea, sinceră legat de Serena Williams: „Ca atitudine, am alte valori”

Sorana Cîrstea rămâne una dintre vocile sincere din sportul româncesc, răspunzând franc de fiecare dată. În contextul în care a rememorat duelurile pe care le-a avut cu Serena Williams, între timp retrasă din „sportul alb”, românca a vorbit echilibrat, despre cea care a câștigat nu mai puțin de 23 de Grand Slam-uri.

Sorana Cîrstea se pregătește pentru turneul de la Montreal (FOTO: Getty Images)

Din punct de vedere sportiv, Sorana Cîrstea a povestit că a fost plăcut impresionată, în cele trei confruntări directe, americanca reușind să se impună mereu. „Serena era un adversar dificil. Foarte multă lume are impresia că Serena era doar putere, dar ea era extrem de inteligentă și știa când să își ridice nivelul, ce trebuie să joace! Nu erau doar mușchi. Într-adevăr, avea norocul să poate să dea o servă cu 200. Să facă un as. Ea servea extraordinar de bine și de plasat. Era completă!”, a declarat românca, într-un podcast, denumit „Pe drept cuvânt”.
În schimb, la nivel uman, cele două nu au fost pe aceeași lungime de undă. „Pentru mine, Serena a fost extraordinar de bună. Strict ca sportiv. În ceea ce înseamnă atitudine, am alte valori! Nu era neapărat arogantă, dar eu o prefer pe Steffi Graf, îmi plăcea eleganța ei. Serena este alt tip de om”, a completat sportiva în vârstă de 32 de ani, care în anul 2013 reușea cea mai bună clasare a carierei – locul 21 WTA.

A ajuns până în optimile de finală de la Washington

În plan sportiv, Sorana Cîrstea a evoluat, cel mai recent, la turneul de la Washington. Ocupanta locului 32 în ierarhia mondială a tenisului a fost eliminată, joi, din turul doi al competiției, după 59 de minute, de rusoaica Liudmila Samsonova, scor 6-1, 6-3. Mai departe, jucătoarea își îndreaptă atenția către turneul de la Montréal, care este programat să înceapă de pe 7 august.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa [email protected]!

Source: click.ro

Головна » Sorana Cîrstea, sinceră legat de Serena Williams: „Ca atitudine, am alte valori”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *